;
Fii reporter fotbal-arena.ro!

Ai informații despre o echipă, un jucător sau un eveniment din fotbalul dâmbovițean? Trimite-ne tot ce crezi că ar vrea şi alţii să vadă la adresa [email protected] şi noi vom publica pe site, sub semnătura ta!

Apr 21, 2019, 19:02

GALERIE FOTO | Scor de tenis la Găești. Echipa locală luptă pentru evitarea retrogradării

Liviu Lazar
GALERIE FOTO | Scor de tenis la Găești. Echipa locală luptă pentru evitarea retrogradării

Prima repriză a fost una deosebit de antrenantă, fazele de atac succedându-se cu repeziciune de la o poartă la alta. Viitorul a marcat destul de repede, minutul 6 înregistrând prima modificare pe tabela de marcaj, prin intermediul numărului 10 de la gazde, Banu Cătălin. 

În urma deselor injurii venite din partea băncii tehnice a Petrolului, arbitrul a fost nevoit să trimită în tribună pe cel slobod la gură. Marin Costache a fost cel care a adus cel de al doilea gol pentru Găești, urmat la numai câteva minute de colegul său, Andrei Niță. 

După primirea celui de al cincilea gol, portarul celor de la Petrolul și-a aruncat mănușile în spatele porții, scoțându-și chiar și tricoul, fiind gata să părăsească terenul în urma vociferărilor venite din partea colegilor. Ce-i drept, cel puțin la ultimele goluri, care s-au petrecut din faze de atac, iar nu din faze fixe, apărarea oaspeților a fost ca și inexistentă, cei de la Găești făcând slalom ca printre jaloane pentru a ajunge în fața porții adverse chiar și cu câte 3 oameni nemarcați. 

Scorul la pauză a fost de 5-2 pentru Viitorul. Veniți remontați de la vestiare, Petrolul a început să recupereze, având în cele din urmă chiar avantajul unui gol. Pe fondul liniștii oferite de avantajul mare de la pauză, cei de la Găești erau cât pe ce să piardă meciul, Marin Costache fiind cel care a marcat golul de 6-6, tot el fiind și jucătorul meciului, cele 3 goluri marcate și fazele la care a participat aigurându-i acest titlu. 

Brigada de arbitrii a fost condusă de Guzu Georgian la centru, asistat de către Oprescu Mariana și Rotaru Ion. 

De menționat lupta celor de la Viitorul Găești, care, deși se află într-o situație financiară dificilă - echipa fiind susținută în totalitate de omul care se ocupă și de antrenarea jucătorilor, luptă pentru visul de a juca în liga a cincea. Poate că, în prezența unor investiții și cu ajutorul câtorva oameni mai potenți financiar, Viitorul ar putea reprezenta un adevărat reper pentru fotbalul din sudul județului, resemnându-se deocamdată la coada clasamentului într-un fotbal în care banul face din ce în ce mai mult legea. 

CLASAMENT Liga 5 VEST


 
Galerie Foto - Liviu Lazar